sâmbătă, 9 octombrie 2010

Crin Antonescu: Categoric nu mergem la Cotroceni



12.00, la discutii pe diverse teme, printre care si Legea pensiilor sau aderarea Romaniei la Spatiul Schengen.

Spre deosebire de PSD care a anuntat prin vocea secretarului general, Liviu Dragnea, ca o decizie privind participarea la discutiile de la Cotroceni va fi luata in forurile de conducere ale partidului, Crin Antonescu a anuntat foarte ferm ca liberalii "categoric" nu vor participa la discutii.

"Nu mergem pentru ca nu mai recunoastem in Traian Basescu un partener de discutii(...) Am mai spus ca nu vom merge la consultarile cu presedintele cu exceptia celor imperativ necesare, cum ar fi constituirea unui nou guvern", a spus raspicat Crin Antonescu la Antena3.

In plus, acesta a precizat ca simplul fapt ca Traian Basescu a invitat la discutiile de luni si UNPR, un partid care "nu a ajuns in Parlament prin votul cetatenilor", ar fi fost un motiv suficient ca liberalii sa nu se prezinte la intalnire.

"Deci categoric NU!", a fost raspunsul dat de Antonescu la intrebarea jurnalistei privind o posibila vizita a liberalilor, luni, la Cotroceni.

Acesta a comentat si modul in care presedintele a argumentat trimiterea legii pensiilor spre reexaminare, spunand ca "e usor caraghios". "Acelasi presedinte, cu doua - trei saptamani in urma, afirmase raspicat de la tribuna Parlamentului ca in opinia domniei sale pensiile trebuie egalizate, lucru care e prevazut si in raportul Comisiei prezidentiale. Deci este, in mod evident o gaselnita pentru ca presedintele sa nu se confrunte cu riscul unei suspendari", a sustinut liderul liberal.

Antonescu a mai afirmat ca se asteapta ca la discutiile de luni sa participe "partidele aservite Palatului Cotroceni" si a precizat ca nu stie ce decizii vor lua celelalte partide din Opozitie. "Nu stiu ce va decide PSD sau PC, e decizia lor, se pot si duce, noi am luat aceasta decizie", a conchis liderul liberalilor.

Intr-un comunicat de presa al PNL remis, ulterior, Ziare.com, se confirma pozitia intransigenta adoptata de liderul PNL.

"Nu dorim sa cautionam politica demagogica si de imagine a sefului statului. Presedintele PNL, Crin Antonescu, a aratat, in repetate randuri, ca liberalii nu vor participa decat la consultari impuse de situatiile limite prevazute in Constitutie, cum ar fi o problema importanta de politica externa sau de siguranta nationala, o criza de guvern, dizolvarea Parlamentului sau alte asemenea situatii care nu se pot rezolva decat prin actiunea directa a presedintelui Romaniei.

Mai mult, nu suntem de acord sa participam la consultari alaturi de un asa-zis partid politic - UNPR - in fapt, o constructie oportunista formata pentru interesele unui om si pentru a accede la resursele statului pe cai nedemocratice", se arata in comunicatul citat.

De altfel, PNL nu a participat nici la consultarile din luna aprilie de la Cotroceni, cand Traian Basescu a invitat partidele parlamentare la discutii pe tema legii Agentiei Nationale de Integritate, declarata atunci neconstitutionala de CCR.

Consultarile de la Cotroceni pe tema ANI, minut cu minut

In timp ce Victor Ponta si Daniel Constantin au acceptat atunci invitatia sefului statului, Crin Antonescu a declarat: "PNL a decis sa nu mai fie un element de decor in actiunile pur mediatice ale lui Traian Basescu. Nu mai participam la nici un fel de consultari pana cand atitudinea si discursul sau nu vor semana cu atitudinea unui presedinte care nu este partizan".

Presedintele Traian Basescu a adresat vineri o invitatie tuturor partidelor si formatiunilor parlamentare, pentru luni, la ora 12.00, pentru discutii pe diverse teme de actualitate, cum ar fi Legea pensiilor, Legea Educatiei, bugetul pe 2010, Strategia UE 2020 sau aderarea Romaniei la Spatiul Schengen.

Crin Antonescu: Traian Basescu este complicele Robertei Anastase



Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seara ca, spre deosebire de colegul lui din Opozitie, Victor Ponta, care crede ca presedintele Basescu a condamnat frauda comisa de presedintele Camerei Deputatilor, el crede ca seful statului a cautionat gestul Robertei Anastase, iar asta indica ca a fost complice sau chiar instigatorul fraudei comise in Parlament.

"Basescu a cautionat frauda cu cateva zile in urma, iar azi a spus ca nu se amesteca, ca ar fi dictatura. El a facut mereu comentarii foarte dure, uneori chiar corecte in legatura cu tot felul de manifestari nedemocratice ale politicienilor.

Insa fata de acest caz care este de o larga notorietate, Basescu nu numai ca a evitat sa se exprime, ci l-a cautionat. Seful statului nu a sanctionat nimic, ba dimpotriva, a aratat ca Roberta a facut, daca nu la cererea sa, sub obladuirea sa, frauda de la votul Legii Pensiilor", a spus joi seara liderul liberal, la Realitatea Tv.

Crin Antonescu a reiterat ideea ca "Basescu a ramas, in mod evident, pentru el, nu doar un complice, ci un obladuitor al infractorului".

"Pentru mine ce s-a intamplat e infractiune si Basescu e in spatele acestei infractiuni. Nu stiu exact in acest moment ce vom face, cert e insa ca frauda Robertei este cautionata si nicidecum criticata de Basescu", a mai completat liderul PNL.

Nu avem un scop in viata suspendarea lui Basescu

Crin Antonescu a mai spus ca raul cel mare pe care il face Basescu acestei tari e ca tine in functie un Guvern absolut incompetent.

"Noi vrem sa punem capat distrugerii Romaniei de catre acest Guvern, in fruntea caruia se afla Basescu. Daca trece motiunea, iar seful statului va alege sa incalce Constitutia cand se va face un nou Guvern atunci putem vorbi din nou de suspendare", a mai precizat Antonescu.

Ponta saluta decizia lui Basescu, dar cere in continuare demisia Robertei Anastase


Liderul PSD, Victor Ponta, a salutat decizia presedintelui de a retrimite Legea Pensiilor la Parlament si a spus ca Traian Basescu a sanctionat implicit si frauda din Parlament.

Antonescu, pentru un guvern de compromis

"Urgenta in aceasta tara este sa punem capat jefuirii ei si proastei guvernari cat mai curand posibil, sa trecem aceasta iarna cu un guvern de compormis din punct de vedere doctrinar, un guvern care sa nu mai fure banii pentru clientela lui, care sa nu mai faca investitii pe stadioane cand oamenii sunt la limita subzistentei, care sa ia 3-4 masuri minimale pentru salvarea a ce se poate salva acum in economie, urmand intr-adevar ca pentru o constructie pe termen lung care trebuie sa aiba in spate o viziune, unde diferim de PSD, sa depinda de vointa romanilor", a explicat liderul liberal, Crin Antonescu, la Antena3.

"Nu am ce sa-i raspund domnului Basescu nici pentru tonul cu care s-a referint la mine si domnul Ponta si aberatiile pe care le-a debitat de la catedra prezidentiala. Un singur lucru trebuie sa spun: nu cred ca solicitandu-i sa nu promulge legea, sa nu acopere o frauda, am fost indecent. Sunt de acord ca intotdeauna poate sa existe un spor de decenta la oricine, dar de la domnul Basescu putem invata orice numai asta nu", a comentat Antonescu evenimentele de joi.

"Daca miile, sutele de bucuresteni pe care ii intalnesc pe strada cand imi duc copilul la scoala si ma intreaba cand ii schimbam pe astia, s-ar duce zilnic in Piata Victoriei, lucrurile ar lua o turnura diferita...", a conchis liderul liberal.

Antonescu si Ponta s-au pus de acord: Guvernul din Umbra va avea premier comun



Liderii Opozitiei s-au pus luni de acord asupra faptului ca Guvernul din Umbra sa aiba un premier comun, insa nu s-a ajuns si la nume, identitatea acestuia fiind stabilita si dezvaluita dupa adoptarea motiunii de cenzura.

Anuntul a fost facut, intr-o conferinta de presa, de presedintele PC, Daniel Constantin, acesta precizand ca nu se poate spune la acest moment daca va fi un tehnocrat sau membru al vreunui partid.

"Am discutat ca, daca aceasta motiune de cenzura va trece, cele trei partide vor avea un candidat la functia de prim ministru comun cu care vom merge a doua zi la Cotroceni. Exista un acord in acest sens", a spus Daniel Constantin.

La randul sau, presedintele PSDVictor Ponta a spus ca decizia liderilor Opozitiei a fost asumarea unei propuneri comune.

Intrebat daca el isi doreste sa devina premier al acestui Guvern de criza, Ponta a spus ca nu este decizia sa, ci a PSD, nefiind vorba despre ce-si doreste un lider sau altul.

"Sunt abolsut convins ca in seara de dupa ce motiunea de cenzura va fi adoptata vom gasi impreuna solutia cea mai buna, nu pentru PSD, nu pentru PNL, ci pentru Romania", a precizat social-democratul.

Motiunea de cenzura, pe repede inainte

Liberalii au cerut luni PSD urgentarea finalizarii, in cursul acestei saptamani, a textului motiunii de cenzura la adresa actualului Cabinet Boc si depunerea imediata la Parlament.

"Nu mai putem astepta cu depunerea unei motiuni de cenzura. Astazi avem consultari cu grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat si vom expune conducerii PSD pozitia noastra potrivit careia ar trebui ca rapid in aceasta saptamana sa elaboram textul unei motiuni de cenzura, care sa fie cat mai rapid depusa (...)", a declarat vicepresedintele PNL Varujan Vosganian, la finalul sedintei Biroului Politic Central al partidului.

Vosganian a adaugat ca PNL si PSD trebuie sa clarifice masurile urgente ce trebuie luate de un guvern anticriza, din care "nu trebuie sa lipseasca readucerea salariilor la nivelul de la 1 iulie 2010, reconsiderarea nivelului Taxei pe Valoare Adaugata si, fireste, mentinerea cotei unice".

Crin Antonescu: Mediul de afaceri se duce de rapa in tacere



Crin Antonescu, liderul PNL, a declarat luni ca pe langa reduceri de salarii si disponibilizari in domeniul bugetar, Romania are si problema mediului de afaceri, care "se duce de rapa in tacere".

"Discutam foarte mult despre gravele probleme din sectorul bugetar (...), insa vorbim prea putin ca, in acelasi timp, mai in tacere, se duce de rapa mediul de afaceri, sectorul privat al economiei. Si acolo sunt scaderi de salarii, disponibilizari, incetari sau blocari de activitate", a declarat Crin Antonescu, inainte de sedinta Biroului Permanent Central a liberalilor.

Antonescu a precizat ca situatia este chiar mai grava decat ceea ce se intampla in sectorul bugetar, "pentru ca sectorul privat alimenteaza si bugetul, si nu invers".

Crin Antonescu: PSD are nevoie de voturile noastre pe motiune



Crin Antonescu, liderul PNL, a declarat luni ca motiunea de cenzura nu poate fi un instrument castigator decat impreuna cu PSD, care are nevoie de voturile liberalilor.

Liderul PNL a declarat ca indemnul liberalilor de a depune cat mai rapid motiunea de cenzura nu este "un ultimatum dat PSD".

"(...)In niciun caz nu e vorba de un ultimatum, dupa parerea mea ar fi fost bine sa o depunem mai devreme, nu cred ca prielnic sa amanam foarte mult acest moment", a spus Crin Antonescu, la Antena 3.

Presedintele liberalilor a precizat ca partidul sau nu duce un razboi cu PSD, ci ca "razboiul este impotriva actualei puteri".

"Motiunea nu o putem transforma intr-un instrument castigator decat impreuna. Noi singuri nu putem depune motiune de cenzura fara PSD, PSD singur poate depune motiune. Pe de alta parte sunt constienti ca au nevoie de voturile noastre, plus ceva in plus, ca sa treaca motiunea, altfel e doar un exercitiu de imagine", a declarat Crin Antonescu.

Biografie Crin Antonescu


Despre Crin Antonescu


Crin Antonescu, pe numele sau intreg George Crin Laurentiu Antonescu, este un politician licentiat in istorie-filosofie. Este senator PNL. A fost ministru al Tineretului si Sportului in guvernul CDR in perioada 1997-2000. Din martie 2009, este presedintele PNL. In noiembrie 2009 a candidat la functia de sef de stat.

Nascut pe 21 septembrie 1959 la Tulcea, a fost casatorit cu Aurelia Antonescu, care, bolnava de cancer, s-a sinucis si l-a lasat cu un copil. Irina, fiica sa, nascuta in 2001. In septembrie 2009 s-a insurat la Bruxelles cu colega sa de partid, europarlamentarul Adina Valean.

Este un politician vehement si constant opozant al presedintelui Traian Basescu, care nu s-a sfiit insa sa isi critice si colegii de partid, in special pe fostul lider al PNL, Calin Popescu Tariceanu.

In mai 2009 a fost desemnat oficial de catre Delegatia Permanenta a PNL drept candidatul partidului la alegerile prezidentiale. La alegerile din noiembrie 2009 s-a clasat pe locul 3, obtinand 20,02% din voturi.

Studii

- Este doctorand al Universitatii Bucuresti

- A absolvit in 1985 Facultatea de Istorie Filosofie din cadrul Universitatii din Bucuresti
Activitate profesionala

- Din august 1989, timp de aproape un an, activeaza ca muzeograf, iar dupa Revolutie se intoarce la catedra.

- In 1985 isi incepe cariera de profesor. Este repartizat in comuna Solesti, in judetul Vaslui. Se muta apoi mai aproape de casa si preda in comuna Niculitei, judetul Tulcea.
Cariera politica

- In martie 2010 a fost reales presedinte al PNL

- In mai 2009 a fost desemnat oficial candidat PNL la alegerile prezidentiale

- In martie 2009 a fost ales presedinte al PNL

- In decembrie 2008, a fost ales vicepresedinte al Senatului

- Din 2008, este senator PNL de Bucuresti

- In perioada 1997 - 2000 a fost ministrul Tineretului si Sportului

- Intre 1996 - 1997 a fost liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputatilor

- In perioada 1992-2008 a fost deputat PNL

- In 1992 a fost ales deputat pe listele Conventie Democrate din Romania

- A intrat in PNL in 1990, in acelasi an devenind lider al organizatiei liberale din Tulcea

"Chiar si a doua zi dupa o victorie esti in pericol sa pierzi tot. Politica e un fel de ruleta ruseasca. Cred ca cel mai greu moment politic urmeaza si va fi pentru toti momentul alegerilor pe baza votului uninominal", asa vede Crin Antonescu viata in politica.
Senator, cu emotii

Cu toate ca a pierdut alegerile din 30 noiembrie 2008 in colegiul in care a candidat, Crin Antonescu a intrat in Parlament.

Crin Antonescu a obtinut un procent de 29,80% in colegiul sau, fiind devansat de reprezentantul PD-L, Ionut Popescu.

Insa Antonescu a obtinut mandatul in Parlament, deoarece a avut un scor mai bun in comparatie cu restul candidatilor liberali din Capitala, iar conform redistribuirii PNL trebuia sa dispuna de doi senatori si cinci deputati.

Chiulangiu in Parlament

Potrivit unui studiu efectuat de Institutul de Politici Publice, dat publicitatii in iulie 2008, Crin Antonescu s-a numarat printre cei mai chiulangii parlamentari.

In sesiunea de primavara din 2008, numele sau apare pe doua propuneri legislative, semnate la comun cu alti 50 de deputati, inclusiv de premierul Calin Popescu Tariceanu.

In plen, a fost prezent la sapte sedinte de vot final si a luat cuvantul de la tribuna de doua ori, in prima si, respectiv, ultima sedinta din sesiune.

In schimb, Crin Antonescu este prezent foarte des la talk-show-urile de la televiziunile de stiri.
Atacurile la Traian Basescu

"Dintotdeauna, de cand il stiu eu personal pe Traian Basescu, partidele istorice i-au stat in gat. E greu de suportat pentru cineva ca el, deoarece exista partide care au un alt blazon, o alta istorie si care nu sunt dispuse sa admita in interiorul lor un cult desantat al personalitatii, asa cum se practica in PDL. Noi am vrut o relatie de parteneriat cu Basescu, am facut tot ceea ce tinea de noi, si asta a fost decisiv ca Domnia Sa sa devina presedinte al Romaniei, dupa care ne-am trezit cu cel mai mare dusman la Cotroceni. Este un razboi pe care, pana acum, Traian Basescu l-a pierdut si nu mai are nicio sansa sa-l castige". - 29 iunie 2008

"Daca ne uitam doar la televizor, s-ar putea sa credem ca viata si politica Romaniei inseamna certurile intre intriganti batrani intr-ale politicii. Sa-i lasam pe Basescu si pe Iliescu sa-si scoata ochii mai departe” - 8 mai 2008

"Ar trebui sa stea departe de jocurile partidelor, insa Traian Basescu depaseste partizanatul vadit si ramane intaiul politruc al Romaniei. (…) Presedintele Romaniei este unul dintre bolnavii incurabili ai clasei politice romanesti" - 7 mai 2008

"Traian Basescu este un personaj politic cu instincte exceptionale care nu are mama, sau tata. El poate defila la brat cu Tariceanu daca are un interes in acest sens. (…) Basescu nu joaca la reducerea scorului electoral, el joaca la eliminare, nu este democrat” - 31 ianuarie 2008

"Presedintele Basescu este principalul nostru adversar fara vointa noastra. Credibilitatea domniei sale a inceput insa sa scada. A devenit din ce in ce mai evident, si asta o arata si sondajele, ca in mare parte DNA-ul este un instrument politic al presedintelui. Domnia sa poate deschide urmarirea penala cui vrea si cui nu vrea. Toate atacurile si calomniile pe care le-a repetat de cel putin doi ani incoace sunt neintemeiate. este evidenta scaderea in sondaje a presedintelui Traian Basescu. Mizam pe asta, pentru ca este principalul nostru adversar” - 13 decembrie 2007

"Nu accept, ca unul care nu am dosar penal, sa vina unul care are dosar penal ca Traian Basescu si sa ma acuze ca sunt oligarh” - 23 aprilie 2007
Presedintele PNL

Pe 20 martie 2009, Crin Antonescu a fost ales presedinte al PNL, castigand batalia cu fostul sef al partidului si al Guvernului, Calin Popescu Tariceanu.

Potrivit rezultatelor finale ale votului, Crin Antonescu a obtinut 873 de voturi, iar Calin Popescu Tariceanu 546 de voturi. In total, au fost exprimate 1431 de voturi, din care 12 au fost declarate nule.

Antonescu a reusit sa-si convinga colegii ca el ii poate ajuta sa fie mai bine reprezentati, sa relanseze partidul si sa-l aduca din nou la putere. Astfel, liberalii au ales schimbarea si au acceptat ca noul lor presedinte sa fie Crin Antonescu.

Antonescu le-a promis liberalilor ca isi va asuma lupta impotriva lui Traian Basescu la alegerile prezidentiale, explicandu-le ca adversarul sau la sefia partidului, Calin Popescu Tariceanu, nu are nicio sansa in fata sefului statului.

Crin Antonescu si-a exprimat in repetate randuri nemultumirea fata de modul in care Tariceanu conduce partidul. Astfel, in aprilie 2007, la investirea Cabinetului Tariceanu II, fara PD-L, Crin Antonescu l-a avertizat pe Tariceanu ca nu are voie sa faca compromisuri cu posibile grupuri ilegitime de interese. Antonescu a fost si singurul care a refuzat sa participe la sedinta conducerii PNL in care a fost validat Cabinetul Tariceanu II.
Candidat la presedintie

In februarie 2008, Crin Antonescu a declarat pentru prima data, intr-o emisiune televizata, ca doreste sa candideze la presedintia Romaniei la alegerile din 2009 impotriva actualului sef de stat, Traian Basescu.

Vicepresedintele PNL a tinut sa precizeze ca principalul motiv al deciziei sale a fost rivalitatea dintre el si Traian Basescu. "Nimeni nu-i tine piept lui Traian Basescu si trebuie sa faca cineva si asta", a explicat Crin Antonescu.

"Da, daca PNL imi cere, o sa candidez impotriva lui Basescu", a declarat Crin Antonescu. "Este inacceptabil ca lui Basescu sa nu i se poata opune cineva", a atacat liberalul.

Insa de abia pe 9 mai 2009, dupa ce a devenit liderul PNL, Delegatia Permanenta a partidului l-a desemnat candidat la presedintia Romaniei pe Crin Antonescu, acesta intrunind 175 de voturi pentru si 3 impotriva dintre optiunile membrilor DP.

Crin Antonescu a iesit doar pe locul 3, cu 20,02% din voturi, in alegerile prezidentiale de pe 22 noiembrie 2009.
Pactul cu Geoana

Inainte de al doilea tur al alegerilor prezidentiale din 2009, Crin Antonescu a facut un pact cu Mircea Geoana, candidatul social-democrat la cea mai inalta functie in stat.

Impreuna au semnat un document prin care PNL se angaja sa il sustina pe Mircea Geoana in turul 2, iar acesta se obliga sa il desemneze premier pe primarul Sibiului Klaus Johannis, in conditiile in care Romania era guvernata de doua luni de un executiv demis prin motiune de cenzura, Cabinetul Boc 2.
Motiunea 'Prin noi insine - ACUM'

Crin Antonescu a fost reales presedinteal PNL la Congresul din martie 2010. Crin Antonescu a obtinut, potrivit rezultatelor oficiale, 986 de voturi, iar contracandidatul sau, Ludovic Orban, 357 de voturi. Din cele 1.400 de buletine de vot au fost utilizate 1.363 de buletine, 37 fiind anulate. Astfel, Crin Antonescu va conduce PNL impreuna cu echipa sa: Mariana Campeanu, Andrei Chiliman, Aristotel Cancescu, Daniel Chitoiu, Raducu Filipescu, Victor Paul Dobre, Lucian Iliescu, Rares Manescu, Norica Nicolai, Cornel Popa, Vlad Moisescu, Dan Radu Rusanu, Mihai Voicu.Motiunea lui Crin Antonescu, cu care s-a prezentat in fata Congresului, se cheama "PNL - Prin noi insine, ACUM" si vizeaza un mandat de 1.000 de zile la sefia PNL. Actualul presedinte isi propune ca pana la alegerile parlamentare din 2012 sa duca partidul la 30% si sa acceada la guvernare din postura de partid principal.
Sinuciderea sotiei

In iulie 2004, sotia lui Crin Antonescu s-a sinucis. Aurelia, in varsta de 41 de ani, s-a aruncat de la etaj in urma unei depresii psihice. Depresia a survenit pe fondul mai multor interventii chirurgicale suferite de aceasta, cauzate de un cancer generalizat.

Aurelia Antonescu a suferit patru interventii chirurgicale complicate in trei ani de cand descoperise boala. S-a straduit sa invinga boala, dar nu a reusit. Femeia s-a aruncat de la balcon, din cauza chinurilor mari.

Aurelia Antonescu era doctor psihiatru si lucra la Spitalul Gheorghe Bagdazar din Bucuresti.
Nunta la Bruxelles

In martie 2009, PNL si-a anuntat lista de eurocandidati, pe pozitia a doua figurand Adina Valean, despre care anumite voci din partid sustineau ca ar avea o relatie cu noul presedinte al PNL, Crin Antonescu.

Plecand de la aceasta declaratie a lui Adrian Cioroianu, care ulterior a si demisionat din PNL, s-a obtinut confirmarea relatiei dintre cei doi liberali.

“Da, am o relatie sentimentala cu Crin!”, a recunoscut Adina Valean. Ea a mentionat ca este divortata si ca nu vede nicio problema privind relatia ei. “Suntem doi oameni liberi care se iubesc, nu vad care ar fi problema”.

Adina Valean a mai precizat ca nu datoreaza cariera ei politica relatiei cu Antonescu si spune ca ei sunt impreuna din perioada in care actualul presedinte al PNL nu detinea puterea in partid.

“Putem vorbi, mai degraba, de doi colegi care s-au indragostit la locul de munca, unde lucrau pe pozitii de egalitate, decat de o relatie de cauzalitate, in sensul ca eu as avea o cariera care e rod al demersurilor sale oculte in partid. La noi exista o mentalitate la nivelul electoratului potrivit careia orice femeie care parvine in politica reuseste asta doar gratie unui protector masculin si stiu ca asa se si intampla, din pacate, in destule cazuri”, a mai afirmat Valean.

Crin Antonescu a marturisit si el ca are o relatie "personala" cu colega de partid, europarlamentarul liberal Adina Valean.

Cu toate astea, Antonescu sustine ca nu se poate vorbi de abuzuri in functia mai nou dobandit-o in contextul in care Valean a fost plasata pe locul doi pe listele de candidati ale PNL la alegerile pentru Parlamentul European.

"Nu eu am trimis-o acum trei ani pe Adina Valean in Parlamentul European, nu eu i-am dat doua dintre cele mai grele rapoarte din PE, raportul pe situatia rromilor si pe libera circulatilor a romanilor in tarile membre ale Uniunii Europene. Nu pot sa scot de pe liste oameni pentru ca am o relatie personala cu ei. Sunt patru femei pe liste. Dupa ce am fost acuzati patru ani ca suntem misogini si oligarhi, avem patru femei pe primele patru locuri in listele pentru PE", a spus Antonescu.

Ulterior, in septembrie 2009, cei doi s-au casatorit la Bruxelles. Evenimentul a avut loc la consulatul Romaniei, petrecerea desfasurandu-se la un restaurant din capitala Belgiei.

Adina Valean a declarat ca nu va prelua numele sotului si ca nasii sunt Daniela Crasnaru si Alessandro Benini.